Electric Castle #EC7

Prima zi (actually Day 0) a fost genială și aș fi avut mult mai multe poze dacă nu mi-ar fi murit bateria la aparat :). Vineri (day 3) nu am avut la mine aparatul (pentru ca eram deja pe bus spre centru cand am aflat ca Mihnea si Andrei inca nu plecasera spre festival, iar sambata (day 4 si ultima pentru mine) a fost GENIAL.

Bun, acum că avem și o mică introducere, să vă povestesc experiența mea generală cu Electric Castle. Când am aflat anul trecut ca Jessie J urma să fie headliner, I freaked out. O descoperisem recent și îmi plăcea (înca îmi place actually) noul ei album. Nu am crezut ca voi ajunge să o văd, pentru că niciodada nu am fost înnebunita după festivaluri, iar la cele la care am participat nu am platit bilet dar, în ultima zi a festivalului anul trecut, am primit o invitație pe o zi și am ajuns să o văd pe Jessie J (din păcate nu am găsit nicio poză demnă de postat).

Next up, eu am admiterea pentru UMF Cluj în 3 zile, deci ideea de a merge la Electric nu mi-a trecut prin cap nicio secundă. Și ghiciți când am aflat că merg la Electric? În ziua în care a început festivalul. Știam că Mihnea urma să ajungă în Cluj cu o zi înainte deci i-am scris și ne-am înțeles să ne vedem la mall după care să mergem după Andrei la gară. Am ajuns la gară și printre alte glume (de exemplu asta) și povești, Andrei mă întreabă la un moment dat dacă aș veni la festival dacă aș avea invitație. Eu, ca orișice om normal care are un examen important în mai puțin de o săptamâna, am zis că da. După care am mai povestit și nu am luat deloc în serios acea conversație. Ziua următoare m-am dus la chimie și când am ajuns acasa am vrut să mă culc. Ei bine, dacă mă puneam la somn, nu vedeam mesajul de la Andrei în care îmi spunea că vorbea serios. Așa că la 14:10 am aflat că mă duc la Electric și la 15:10 eram pe tren, în drum spre festival.

Miercuri, in prima zi, am ajuns pe la 16:30 (am avut o vreme de mers printr-un lan de porumb, și prima poză pe care am făcut-o in festival a fost asta:

Ne-am plimbat putin, sa vedem ce se mai intampla prin festival si dupa aceea mi-a murit camera. Photos with my phone it is then. Mihnea a vrut neaparat sa-l vedem pe Elderbrook si nu regret nicio secunda ca am fost la concertul lui. Amazing live vocals, energie geniala pe scena, made everyone feel great.

Dupa Elderbrook a urmat Gryffin, care a mixat tot felul de piese, m-as fi simtit mult mai bine daca ar fi existat o pauza de cateva minute intre cei doi artisti. Dupa Gryffin a venit Zomboy, de la care am plecat mai repede putin pentru ca spatele si genunchiul meu s-au hotarat sa comploteze impotriva mea. Dupa ce au venit baietii, ne-am dus la Lidl (HUGE props for that market, best idea ever) sa mancam si ne-am dus spre statia de autocar (unde, fiind prima zi, am asteptat doar in jur de 5 minute). Acasa, somnic.

In a doua zi nu am fost, pentru ca nu era niciun artist care sa ma intrige si aveam bio ziua urmatoare.

A treia zi a fost foarte exciting, cu exceptia unei faze despre care voi vorbi mai jos. Am mers cu trenul si am stat langa niste fete super de treaba (daca cititi asta cumva, SOOO nice to meet you). Plimbarea zilnica prin lanul de porumb in ritmurile Steel Panther. I-am văzut pe Sofi Tukker si i-am facut cateva poze cu aparatul lui Andrei (pe care inca astept sa mi le trimita si le voi posta aici cand le am).

Dupa aceea am plecat de la Hangar si ne-am dus la main pentru Sigma. Now, cat noi eram la Sigma, la Hangar a fost Tommy Cash, care a bagat o manea. Si elitistii din conducerea festivalului s-au simtit ofensati si i-au dat ban. As expected, oamenii le-au cam sarit in cap pentru aceasta proasta miscare de PR.

Last day was my absolute favourite, din diferite motive. First off, For The Wicked. I-am descoperit acum vreun an si de atunci ii ador. Am tot incercat sa dau de vreun concert de-al lor dar cumva datele nu se potriveau nicicum. Deeeci cand am aflat ca merg la Electric, I LOST MY MIND. Trezirea Daena, du-te la tren, as usual, mergi prin lanul de porumb si arata-le lui Mihnea si Andrei diverse piese de la Steel Panther, mergi la Lidl sa mananci si dupaia bate-i pe baieti la cap sa mergeti odata ca vrei loc in fata. Am ajuns in Hangar la 17:50 si am prins loc in fata, pe mijloc (incepeau la 18:00). And I literally don't have words to describe their show. I felt so happy, and during the like last 10 minutes of the show, I was in shock. I just couldn't move. I just stood there, smiling. *insert gallery of some of the amazing photos I took*

Al doilea motiv a fost faptul ca am avut aparatul foto (si incarcat) la mine, in sfarsit (also de ce am facut aproximativ 300 de poze la For The Wicked si inca vreo 100 la Macanache). Probabil voi face o galerie la sectiunea Events de pe site cu toate pozele reusite. Dupa For The Wicked am mers la Lidl (as usual) si dupaia la Subcarpati. Acum, la Subcarpati era PLIN. Si normal ca fix atunci am avut un atac de panica (because why not?).

Al treilea motiv a fost drumul spre casa. Eram toti rupti de oboseala si vorbeam tot ce vrei si nu vrei, glume proaste si tot felul. Cand am ajuns in gara, soarele rasarea si Andrei incerca sa filmeze un story doar ca intre timp si-a scapat telefonul pe jos. Am ras 10 minute incontinuu. Din cauza ca si-a scapat telefonul. Cat am asteptat trenul, Mihnea a ascultat muzica (deja se saturase de de noi, zici ca eram pastilati) asa ca ne-am imprietenit cu cainii locatari, pe care Andrei i-a numit Marcel (sau Marcelino, not sure), Virgil si Vicentiu.

Pe scurt, cam asta a fost experienta mea de la acest festival si am ramas surprinsa de faptul ca am petrecut mult mai mult timp la Hangar decat la Main Stage, which is unusual for me. Cat despre organizare, mai e ceva de lucru pentru Electric, atat pe partea e logistica (stateai la coada 2 ore ca se prinzi loc in bus si era coloana atat de mare incat faceai inca 2 pana in Cluj), cat si pe partea de PR (the whole Tommy Cash situation).

Acum ca am terminat cu povestitul intamplarilor de la festival, the most exciting thing happened after. Am ajuns acasa la 7 dimineata si am dormit pana pe la 16. Cand m-am trezit, For The Wicked si Vlad Bornuz (unul dintre chitaristii trupei) imi pusesera poza pe story. I know it doesn't soud like a big deal but it is. Photography is my hobby and imagine one of your favourite artists appreciate your passion, it feels good and acomplishing, and you can't deny that.